Prodromita fãrå ferecãturã


Prodromita fãrå ferecãturã

Istoria Icoanei Pentru-făcătoarea de minuni Icoană a Prea Sfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei, şi pururea Fecioarei Maria, cea cu dumnezeească minune săvârşită, numită Prodromiţa.

Plină de bucurie, plină de duhovnicească veselie, şi de toată lauda, este prăznuirea noastră care o săvârşim astăzi, fraţilor creştini, întru pomenirea minunei ce s’a făcut cu această prea slăvită Icoană a Maicii lui Dumnezeu, a căreia’ istorie se începe întru acest fel, după cum urmează, cuvântul.

Iubiţii mei creştini! Ştim că întru cele mari şi fără de număr milostiviri, ce cu neîncetare se revarsă dela Părintele ‘îndurărilor, asupra prea iubitei fiicei sfintei şi drept slăvitoarei Biserici, este un bogat dar al bunătăţii lui Dumnezeu, şi proslăvirea sfintelor icoane pre pământ, prin o mai pre sus de fire şi prin minunata putere dumnezeească a facerii de’ minuni, ce săvârşeşte prin ele minunatul întru sfinţii săi Dumnezeu. Carele şi prin sfintele icoane proslăveşte, pre cei ce îl proslăvesc prin credinţă vie, şi vieaţă plăcută lui, prin acest mare dar, a celor mari dăruiri dumnezeeşti, cu priimirea dreptei şi adevăratei credinţe s’a luminat şi străluceşte şi a noastră patrie, şi bisericile ce sunt în România, s’au făcut pomi de vieaţă, şi slobozind din sine adânci rădăcini ale credinţei celei dreptslăvitoare. În toate părţile ei au adus roduri de drepte slăviri şi îmbelşugate, pre cât cu întâietatea la locurile sădirii lor, aşa şi pre toată faţa pământului României o au împodobit, cu roditoarele sale mlădiţe prin ceata cea cu mult număr a sfintelor şi de minuni făcătoare icoane, şi nu numai în fericitele zile a dreptslăvitorilor noştri strămoşi, cari ardeau cu duhul pentru dreapta credinţă, au înmulţit Domnul minunile sale, prin arătarea şi descoperirea sfintelor icoane, atât a prea curatei Maicii lui Dumnezeu; precum şi a plăcuţilor lui, spre facerea de bine a sufletelor şi a trupurilor, celor ce cu credinţă aleargă spre închinăciunea sfintelor icoane — cel ce pre cei drepţi iubeşte, şi pre păcătoşi milueşte — ci şi în timpurile noastre aceste sărace de credinţă, au revărsat asupra noastră un îmbelşugat rîu de aceeaşi nepomenită a sa milostivire, ca să adape inimile cele cuprinse de uscăciunea puţinei credinţe, spre a răsări întrînsele fapte bune creştineşti, şi în privirea ochilor noştri s’a săvârşit o lucrare dumnezeească, şi cu voinţa Domnului a răsărit pre tăria gânditorului nostru Cer a dreptslăvitoarei noastre Biserici, această icoană neisprăvită de mână omenească; care împodobindu-se cu strălucitoarele raze a facerilor ei de minuni, şi tuturor cinstitorilor celor fără de număr, cari de la marginile lumii aleargă către strălucirea sa, vieaţă şi bucurie le izvorăşte.

În anul 1863, părinţii ieroshimonahi Nifon şi Nectarie, fondatorii schitului Prodromul din sf. Munte Atos, plecând să vie în ţara românească pentru trebuinţele acelui schit, aveau în inima lor o mare dorinţă şi evlavie, pentru o sfântă icoană mai însemnată şi de minuni făcătoare a Maicii lui Dumnezeu, ca să fie întru această sfântă nouă biserică, spre mângâerea celor ce se vor afla întru acest sfânt lăcaş, dupre cum mai toate mânăstirile sfântului Munte, au câte o icoană făcătoare de minuni.

Deci aflându-se părinţii Nifon şi Nectarie, în oraşul Iaşi, capitală a Moldovei, au început a cercetă acolo, pentru un zugrav mai iscusit şi cu vieaţă plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Maicii lui Dumnezeu. Şi din pronia Dumnezeească, au găsit pe un zugrav bătrân, cu numele Iordache Nicolau, cu carele s’au şi învoit să le facă această sfântă icoană după modelul ce i-au dat părinţii; însă i-au pus şi îndatorire ca să lucreze cu postul adică: De dimineaţă până când va flămânzi neluând nimica în gură; iară după masă să nu mai lucreze la această sfântă Icoană, ci alt lucru să facă până a două zi; şi într’acest fel să urmeze cu lucrul Icoanei până la săvârşirea ei. Şi a priimit numitul zugrav învoiala aceasta cu toată mulţumirea şi evlavia, de cât numai zicând că el nu poate lucră acum ca mai ‘nainte, că a, îmbătrânit şi-i tre-mură mâinile; iar părinţii Nifon şi Nectarie l-au mai îmbărbătat zicându-i, să se silească şi să aibă credinţă, că îi va ajută Maica lui Dumnezeu. Şi aşa bunul bătrân zugrav a început lucrul cu multă evlavie, şi lucră bine şi cu bună sporire câmpul şi hainele, iar feţele le-au lăsat la urmă după obiceiul zugrăvesc. Deci după ce au isprăvit veşmintele după ştiinţa meşteşugului său, a început a lucră la chipul Maicii Domnului şi al Domnului nostru Iisus Hristos, dând mâna întâiu şi a doua, au mai rămas puţin ca desăvârşit să le îndrep- teze şi să le săvârşească; a doua zi de dimineaţă s’a sculat şi a început a lucră iarăşi la feţe, ostenindu-se cu mare stăruinţă mai toată ziua, ca doară ar putea, să le îndrepteze şi să le săvârşească; însă lucrul ieşia cu totul din protivă, că nu numai nu a putut să le îndrepteze, ci mai ales desăvârşit le-a stricat, în cât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe, urîte, şi nepotrivite. Acestea văzând blagoslovitul bătrân zugrav, foarte s’a mâhnit şi s’a scârbit, nepricepându-se ce va să fie lucrul acesta, şi a încetat de a mai lucră, zi-când: Păcat de osteneala şi postul ce am suferit atâtea zile, lucrând la această Icoană în zadar; Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu ce să mai zic, că de astănoapte cu toată silinţa mă chinuesc, şi nu pot să le îndreptez; ba încă, acum chiar desăvârşit le-am stricat, fă- ndu-mă ca un ieşit din minte, ca şi cum mi-aşi fi uitat meşteşugul.

Din întâmplare s’au dus în ziua aceia pe la dânsul părinţii Nifon şi Nectarie, ca să vază cum urmează cu zugrăvirea sfintei Icoane; şi când au văzut’o şi ei întru acea stare nepotrivită, foarte s’au mâhnit şi s’au scârbit până la suflet, socotindu-se nevrednici darului şi voinţei Maicii lui Dumnezeu, după care a început şi tristul zugrav a le povesti întâmplarea ce a pătimit. Acestea auzind părinţii mai mult s’au mâhnit şi s’au amărît, zicând: Că nu voeşte Maica Domnului la dorinţa şi evlavia lor, însă părinţii nu s’au împuţinat cu totul, ci au lăsat lucrul la buna voinţa Maicii lui Dumnezeu, şi mângâind încă cât au putut şi pe tristul zugrav, i-au zis să nu se împuţi-neze, ci să se apuce şi să isprăvească icoana pre cât îi va fi cu putinţă, fiind că ei tot o vor lua, ori şi cum va fi, şi plata ostenelei lui îi vor da-o deplin, după cum s’au tocmit cu dânşii.

Întru acea vreme s’a întâmplat de eră acolo cu părinţii, şi părintele ieromonahul grecul Grigorie Esfigmenitul, în sinodiea părintelui Arhiereu Nill Pentapoleos, carele şi el văzând Icoana într’acest fel, a zis părinţilor Nifon şi Nectarie: Păcat de cheltuelile ce faceţi sfinţia voastră, vă rog nu mai duceţi astfel de icoană în sfântul Munte, că acolo sunt destui zugravi cu mult mai buni, carii pot cu adevărat să vă facă o icoană cum se cade, după dorinţa sfinţiilor voastre. Părinţii i-au răspuns: Că poate vor dărui-o acolo în ţară la vre-o biserică mai săracă.

Apoi părinţii au plecat şi s’au dus la metohul lor, iară bătrânul zugrav a acoperit Icoana, cu o pânză curată, şi încuind cu cheia uşa odăii unde lucră Icoana, a rămas foarte scârbit nemân- când nimica în ziua aceia, ci numai tot se ruga şi se închină până la obosire, şi aşa s’a culcat fiind acum seară. A doua zi sculându-se mai de dimineaţă, şi luând cheia, a deschis uşa odăii unde lucră, şi a început a’şi găti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorinţă şi evlavie ca să se apuce de lucru; şi făcând câteva metanii, se închină şi se rugă Maicii lui Dumnezeu, ca să-i lumineze mintea şi să-i ajute ca să nu pătimească ca ieri. Şi aşa mergând la Icoană ca să se apuce de lucru, a ridicat pânza de pre faţa Icoanei; atunci O! Minunile Maicii lui Dumnezeu! Vede cu adevărat că sfintele feţe sunt cu dumnezeească minune îndreptate, încuviinţate şi de sineşi săvârşite, şi pline de dumnezeesc Dar şi Har după cum se vede chiar şi acum, sfânta aceasta de faţă Icoană a prea curatei Maicii lui Dumnezeu. Această prea slăvită minune, văzându-o bătrânul zugrav, împreună cu ucenicii săi, foarte se minunau şi proslăviau pre Maica lui Dumnezeu, că ea singură cu minune dumnezeească şi-a proslăvit sfânta sa faţă, şi a Fiului său, pre care minune spre mai bună adeverire, cu înscris şi punerea peceţii şi a iscăliturii lui, a dat părinţilor Nifon şi Nectarie, care mărturie s’a pus să se păstreze în archiva acelui schit. Iar coprinderea ei este într’acest fel:

«Eu Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această sfântă «Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însuşi mâna mea, la care a urmat o «minune prea slăvită în modul următor: Dupăce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăviei mele, m’am apucat să lucrez feţele Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; după ce am dat mâna întâia şi a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârşit, privind eu la chipuri cu totul au ieşit din potrivă, pentru care foarte mult m’am mâhnit, socotind că mi-am uitat meştejugul; şi aşa fiind, seara m’am culcat scârbit nemâncând nimic în ziua aceia, socotind că a doua zi sculându-mă să mă apuc mai cu deadinsul. Dupăce m’am sculat a doua zi, mai întâiu am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi «umineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei Icoană; şi când m’am dus să mă «puc de lucru, o! prea slăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S’au aflat chipurile drese desăvârşit precum se vede, şi eu văzând această minune n’am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi cu greşală am făcut aceasta ca să dau lustru la o asemenea minune.

Image | This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s