Mircea Cãrtãrescu – era timpul florilor


Mircea Cãrtãrescu - era timpul florilor

Mircea Cărtărescu

Era timpul florilor

cu vremea,ai capătat statutul de mare putere. cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate şi reprezentanţe iar azi, pe şoseaua dorinţelor mele îţi trimiţi ochii albaştri ca două mercedesuri spălate proaspăt cu parbrizele înfulecând frunzişul roz de castani.

ai devenit o mare putere străină. din zodiac, sateliţii tăi mă fotografiază în mii de poziţii, îmi spionează secreţia insulinei iau interviuri până şi trusei mele de bărbierit şi îmi învrăjbesc de moarte numele cu prenumele, vârsta cu sexul anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua pe când în crivăţul de pink floyd îmi beau cu orbire cafeaua.

de-acum, până şi şoferului tău mă adresez cu efendi până şi lustragiului tău îi dau voie să-mi zică băiete îi spun da, massa, guleraşului tău cu dantelă îi croiesc şi agrafei tale de păr rochii din zeci de metri pătraţi de vitrină vin într-un suflet când lenea ta clopoţeşte…

parcă eşti un păun, cu bucureştiul înfoiat în spatele tău. hoteluri clipind,damele pâlpâind, pietrele din pavaj absolvind cibernetica ministerele, institutele, tarabele respirând pulberea aurie a cinematografelor dizolvate în aer amurgurile cele mai galbene zorii cei mai negri moartea cea mai statistică rostogolindu-şi buclele prin fundaţiile şi canalele şi metrourile şi anemia şi stressul albastru al magazinelor de radiouri, televizoare, pick-up-uri, casetofoane, microfoane, discuri, căşti, şteckere, prize amestecate în saliva unei nostalgii de culoarea locomotoarelor de serviciu încremenite lângă peroanele gării obor şi până şi pensionarii cântarelor de precizie şi toţi invalizii care vând ilustrate în relief şi lozuri în plic s-au lepădat de mine pentru râsul tău înţolit, sastisit, inamic.

lasă-ţi lumea ta uitată, aşterne un strat de pudră peste imperiul tău ieşit ca un coş pe tenul bronzat al amiciţiei noastre declară-mă independent, să mă descurc cu rezervele mele de manioc, patate şi tapioca, converteşte-mă în ceva mai puţin dureros, înveleşte-mă cu o florească mai caldă, flutură-ţi pleoapa ca o scânteie electrică şi îndoaie-ţi genunchiul ca să îmi pot pune în fine pe roate afacerea mea cu ezitări colorate în serile acelea care, zice-se mai revin…

(era timpul florilor era anotimpul dragostei era deceniul războiului nuclear era crima perfectă din zece mâine mititei era ali-baba şi cei douăzeci şi patru de ani era pieptul tău gri trecând cu un decibel de rasă în zgardă era o flacără de magneziu îmbrăţişând o petardă.)

ai devenit, femeie, o mare putere străină. ai devenit marea iubire a plămânilor mei ploaia mea te curbează în orice boabă, apartamentul meu este cutia ta de pantofi ţie îţi trimite în fiecare zi ura mea trandafiri cu bilet, pre tine moartea te iluminează imperiu bancar şi discret, cauciucată zarază.

Image | This entry was posted in poezii favorite. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s