Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el [In 6, 56]. Ce strânsă comuniune duhovnicească, sfântă, nestricăcioasă între creatură şi Creator! Cum poate sălăşlui împreună lumina cu întunericul, fiindcă păcatul este întuneric demonic; sau nestricaciunea cu stricăciunea, dreptatea cu nedreptatea, buna-mireasmă cu duhoarea, frumuseţea cu urâţenia, simplitatea cu viclenia, smerenia cu trufia, blândeţea cu furia, duhul cu trupul, adică toate patimile trupeşti, iubirea de oameni cu ura, milostivirea cu inima împietrită, curăţia şi sfinţenia cu necurăţia păcatului?! Omul este fiinţă liberă; el se poate schimba în bine după harul lui Dumnezeu, se poate preface din viclean în simplu; din rău în bun, din mânios în blând, din necurat în curat, prin pocăinţă din inima necontenită, prin suspinare, lacrimi, rugăciuni, aşa cum vameşul s-a schimbat printr-o rugăciune scurtă” “Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” Omul îmbătrânit şi spurcat în păcate poate deveni fiinţă nouă.
View original post 214 more words
lenalina 