Plângerea lui Agapie Sketul


Plângerea lui Agapie Sketul

Sfârșește chiar când se cădea să-nceapă / această viață răstignită-n trup: / abia strunită carnea mea sireapă, / din chinga ei stau gata să mă rup. // Aproape-un veac, necopt luptai cu mine, / iar astăzi pârga, ce-mi veni cu greu, / nu-mi lasă timp să mai sporesc în bine / spre izbăvirea sufletului meu. // În urmă, poate, fu o zdroabă mare, / dar ce departe-s încă de-a-mplini / măsura milei Tale răbdătoare /de-a crede-n noi, oricât Te-am răstigni! // Încât mă-ntreb: atâta nevoire / ne-ar fi de vreun folos în sinea ei / de n-ar fi pus nebuna Ta iubire, / prin cruce, lumii, neclintit temei? // Pustia asta, Doamne, nu-i nimic, / iar eu sunt nimeni, orișice aș face: / doar pe spinarea Ta mă mai ridic, / doar rostul Tău e bun și nu mă tace” („Punct și de la capăt”); „Dar Domnu-i Domn, și cred că știu de ce… / Ce n-are dracul? N-are răni de cruce! / Nu, n-are răni, oricât de splendid e: / de la-nceput, cu vorba doar ne duce! […] Pe stârvul meu icoana slavei geme: / mă doare Dumnezeu, și-L dor și eu, / și ne durem de-atât amar de vreme, / mereu străini și logodiți mereu

Image | This entry was posted in poezii favorite. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s