Despre discernãmânt – cuviosul Iosif isihastul


Despre discernãmânt - cuviosul Iosif isihastul

“Printre treptele sporirii unui suflet ce se nevoieşte, după slobozirea lui de patimi şi dupa dobândirea luminării dumnezeieşti, se află discernământul şi străvederea, care sunt cele mai obişnuite harisme pe care le poate dobândi orice om. Afară de harisma mai presus de fire a străvederii există şi o străvedere firească, pe care o dobândesc cei înzestraţi cu înţelepciune, după o experienţă deosebită câştigată în nevoinţe îndelungate împotriva patimilor şi a diavolilor. Având o astfel de experienţă, mulţi Stareţi pot să vadă de mai înainte şi să descrie fapte şi situaţii din prezentul sau din viitorul unor oameni, chiar de la prima întâlnire cu ei. Prima impresie, povestirea amănunţită, descrierea faptelor – asemănătoare cu cele dobândite prin experienţa lor de mai înainte – pot face arătate cu exactitate situaţii deja existente sau care vor urma. Până aici se poate vorbi despre puterile fireşti ale străvederii, care se mai numeşte şi discernământ.

Insă discernământul duhovnicesc, care este un dar exclusiv al lui Dumnezeu, rodul ascultării desăvârşite şi al dobândirii unei conştiinţe neîntinate în Hristos, este ceva mult mai înalt. Discernământul duhovnicesc, care porneşte de la intuiţie şi urcă treptat până la străvedere, la mai înainte vedere şi la proorocie, este rodul Preasfântului Duh. Aceste harisme se dau treptat lucrătorilor viei înţelegătoare, celor ce se silesc pentru împărăţia Cerurilor, care se ia cu sila, şi care o şi răpesc. Aceştia dobândesc însă harismele ce duc către ea, după cuvântul Domnului: ”Impărăţia Cerurilor se ia cu sila şi cei ce se silesc o răpesc pe ea” .

De multe ori intuiţia se observă, într-un chip firesc, şi la rudele de sânge, iar aceasta vădeşte că ea este o rămăşiţă a stării noastre celei mai presus de fire de dinaintea căderii protopărinţilor noştri. Uneori unele mame simt când suferă copiii lor. La fel chiar şi unii fraţi care se iubesc simt când suferă unul dintre ei. Aceasta se petrece de obicei exact în acelaşi timp când suferă celălalt şi nu mai înainte sau după. Dar puterile şi însuşirile mai presus de fire ale străvederii, precum şi harismele legate de ea, rămân în planurile lor suprafireşti nesupuse raţionamentelor şi limitelor omului. Desigur, este o mare îndrăzneală să cercetăm astfel de lucruri noi, neexperimentaţii şi neînsemnaţii, dar necunoaşterea noastră l-a făcut pe pururea-pomenitul Stareţ să ne înveţe despre acestea, iar experienţa ce a provenit de aici aceasta m-a îndemnat să spun câteva din numeroasele învăţături pe care le-am auzit, spre folosul celor interesaţi.

Aşa cum există străvederea firească şi cea mai presus de fire, cea din dumnezeiescul Har, tot astfel există şi una satanică, venită din înşelarea şi înrâurirea celui viclean, pe care nu e greu să o observe cineva, mai ales la cei mândri şi neatenţi. Din păcate, de multe ori am văzut în Sfântul Munte – mai ales mai demult – astfel de înşelaţi care, chiar numai prin înfăţişarea lor exterioară, mărturiseau tulburarea generală a întregii lor fiinţe trupeşti şi sufleteşti, vădind limpede semnele lucrării diavoleşti.

Diametral opusă acesteia, străvederea duhovnicească este dumnezeiască. Ea este însoţită de blândeţe, pace, netulburare şi dragoste. Mai degraba dragostea este toată puterea ei şi se dăruieşte mai ales celor ce au dragoste către aproapele. Cel ce are această harismă a străvederii, dintr-o simţire adânca faţă de aproapele, împreună-pătimeşte cu cel ce suferă sau se veseleşte cu cel ce sporeşte. Comunică cu bucurie şi cu multă smerenie cu aproapele şi se mâhneşte pentru sine că s-a făcut cunoscut celorlalţi, deoarece doreşte cu înflăcărare tăcerea şi nearătarea. Când această străvedere harismatică se va uni cu străvederea firească, cea dobândită din experienţă, va lua naştere discernământul. Iar acest discernământ este tot firesc, iar nu duhovnicesc precum deja am spus.

Advertisements
Image | This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s