Analogii dumnezeiești

Dragostea lui Dumnezeu faţă de om depăşeşte naturalul, obişnuitul, chiar dacă cel ce o primeşte, omul, are o existenţă limitată, pentru că focul iubirii dumnezeieşti arde orice stricăciune şi o face strălucitoare prin puterea harului Duhului Sfânt, pe care este chemat să-l primească. Dragostea lui Dumnezeu, care sfinţeşte şi desăvârşeşte, şi le întăreşte pe cele neputincioase, a fost înfăţişată adesea de Sfinţii Părinţi în mod deosebit. Iată o pagină grăitoare în acest sens:

„Dumnezeu Şi-a dorit pentru Sine o desfrânată. Da, o desfrânată! Despre firea noastră omenească vorbesc. El era înalt, ea, umilă. Înalt însă nu ca statură, ci ca fire. Întru totul curat era, fiinţa Lui, neprihănită, iar firea Lui, fără de stricăciune. Neĭncăput de minte, nevăzut, necuprins cu gândul, totdeauna fiind şi acelaşi fiind, mai presus de îngeri, mai presus de puterile cereşti. Biruitor asupra oricărei cugetări, depăşind orice putere a minţii, fără de putinţă a-L vedea, cu…

View original post 663 more words

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s