Apofatic Ce nume porţi pe frunte, Lumină diafană? Şi-n ce culori Ţi-nvălui nemarginea suavă? Privirea mea avidă străpunge mări de slavă, pigmeu timid –să-şi strângă în suflet leac de rană. Cum Te numeşti, Lumină ce inima-mi Te cântă, atâta de aproape, pe cât de depărtată? Cu cât mai mic, noptarea-mi, o necuprinde toată strălucitoarea-Ţi Noapte pe fruntea mea răsfrântă. Cum să-Ţi numesc fiorul, Aură-n veci aprinsă, când ruga mea-şi ia focul din Umbra-Ţi răcoroasă şi-şi creşte-n Tine roadă deplină şi frumoasă micimea mea de-a pururi în Norul Tău cuprinsă? Atât de-a mea, de, iată, din Tine-am prins viaţă, atât de cunoscută, de nu-Ţi pot da un nume, atât de strălucită, de nu te văd în lume… dar cât de cald fiinţa-mi în Tine se răsfaţă! Cu cât de-adânc mă-nlănţui cu fir de rază vie, eu nu-mi mai vreau desprinsă nevoia de-a mă ţine. Şi nu ştiu cum a-Ţi spune: cu cât, tot mai în mine, mă necuprinzi în Tine spre când va fi să fie… Vlad Gheorghiu

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s